Slider

Perdantul radical

Festivalul de film documentar One World România, dedicat drepturilor omului, se ține în fiecare an în luna martie în București (anul viitor într-o variantă extinsă, de 10 zile, 16-25 martie). Festivalul oferă un singur premiu și, anume, premiul Juriului Liceenilor, un grup de cinci liceeni din toată țara care vizionează o selecție specială, dezbat și, în final, aleg să onoreze un film din competiție. Cu această ocazie și anticipând noul juriu, publicăm fragmente sau eseuri întregi dintre lucrările câștigătoare în ultimii an. (pe diverse teme legate de drepturile omului)

 

Andrei Martalog, Liceul George Călinescu, București,

- eseu pe tema Frica naște monștrii. Rezistă-i!

One World Romania, 2017

 

Transpirația se scurge pe frunte. Tremuri. Devii alb ca varul și ți se zbârlește părul. Respiri greu. Nu-ți mai simți mâinile. Leșini. Frica de zgomote puternice și frica de a cădea sunt emoții care ne definesc viața. Sunt singurele frici cu care te naști, toate celelalte sunt create de mediul din jurul tău. Dacă un copil fără frică de sobolani aude un sunet puternic de fiecare dată când atinge animalul, va ajunge să fie terifiat de ei. Așa funcționează organizațiile teroriste. Așa funcționează politicienii.

Pe 11 septembrie, nouăsprezece tipi au schimbat complet sistemul de securitate american pentru a adresa o frică care, la timpul acelor atacuri, era aproape inexistentă - erau doar 100 membri Al-Qaeda. Guvernul a cheltuit trilioane de dolari, a violat legi internaționale. A creat un nou monstru prin legea supraveghării, The Patriot Act.

ISIS, Al-Qaeda, Sendero Luminoso, MLC, SPLA, ELA, LTTE, LRA, FNL, IRA, LIT, KACH, DHKP. Toate au la bază perdantul radical. Poate fi un tată de familie la șaizeci de ani sau, poate, n-are decât cincisprezece ani și suferă din cauza coșurilor. Poate fi oriunde, gata să moară și să omoare pentru orice cauză atât timp cât își spune că salvează lumea de cei pe care îi urăște. Tace și așteaptă. Tocmai de aceea este temut. Pentru perdant, este de neconceput ca problema să fie el însuși. Trebuie să găsească vinovați. Dacă viața lui nu mai are nicio valoare, cum să-i pese de viața altora?

Atacurile teroriste beneficiază de rate de audiență mai mari decât campionatele mondiale de fotbal. Televiziunea devine astfel propagandistul acestei fapte și încurajează potențialii imitatori.

Forma cea mai pură a terorii este atentatul sinucigaș. Acesta exercită o putere de atracție irezistibilă asupra perdantului radical, întrucât îi permite să își manifeste în același timp și fanteziile de preamărire, cât și ura de sine. Sinucigașul este arma imbatabilă. Nu poate fi detectat de vreun satelit de recunoaștere și poate fi folosit, practic, oriunde. Scopul lor propriu-zis nu e victoria, ci decimarea, scufundarea, suicidul colectiv, sfârșitul plin de spaimă și convertirea unui număr cât mai mare de oameni în perdanți.

După atentatul de la Madrid din martie 2004, Al-Qaida a postat un material video prin care își asuma responsabilitatea: ‘’Voi iubiți viața, noi iubim moartea și de aceea vom învinge’’.

Mulți dintre prietenii mei nu au vrut să meargă la recentele protestele anti-guvern. ‘’Dacă vine cineva cu o bombă?’’, m-au întrebat. L-am convins pe unul dintre ei și, de fiecare dată când eram în mijlocul mulțimii sau trecea cineva cu barbă pe lângă noi, zicea că vrea să plece. Îi era frică. Libertatea cucerită în cursul istoriei este diminuată constant de terorism.

De același principiu se folosește acum și Trump. El este un maestru al fricii. Oamenii simt constant dorința de a se simți protejați, iar Trump le-a activat frica iminentă și s-a oferit pe sine drept singura soluție. Suporterii lui sunt disproporțional mai speriați.

,,Obișnuiam să zbor mult. Acum nu mă urc într-un avion doar dacă e neapărată nevoie,” spune Pat Garverick, fost informatician, unui reporter Theatlantic.com la un Trump rally din Northern Virginia. ,,E acea voce în mintea ta: «Sunt în siguranță?»’ Încerc să stau departe de mulțimi. Sunt atât de mulți oameni care încercă să ne rănească sau să instige la violență.”

Perdantul radical ne pândește la tot pasul. Iar fundalul pe care îl folosește a devenit obișnuință.

 

Motivația lui Andrei de a intra în juriu și relația lui cu filmul:

Primul meu film a fost un mini documentar. Am pus camera pe câteva cutii de pantofi, pentru că nu aveam trepied, am înregistrat sunetul pe telefon și am vorbit cu un prieten despre cum e să ai un Yorkshire. Am filmat puțin b-roll, l-am montat și ăla a fost primul meu documentar. Am observat apoi că foarte mulți prieteni mergeau cu bicicleta și m-am gândit sa fac un documentar despre asta. Am vorbit cu cei mai mari influenceri din zona asta și plănuiam să merg și la primărie. Voiam să schimb ceva. In final, au rămas doar niște filmări pe un hard dar am învățat o grămadă de lucruri noi și am întâlnit oameni super mișto. Acum sunt un fel de video-guru la Casa Jurnalistului, lucrez la un documentar despre experiența tehnocraților în guvern și fac puțin freelance in timpul liber.

 

 

Login