Juriul liceenilor

Juriul liceenilor la festivalul One World Romania a apărut pentru prima dată în anul 2013. Deoarece în cazul filmelor documentare legate de drepturile omului nu poate fi vorba de competiție sau ierarhie, acesta este singurul juriu al festivalului. Jurizarea făcută de liceeni este deopotrivă serioasă și onestă, servind ca experiență educativă pentru participanți și ca oglindă a intereselor și convingerilor adolescenților pentru public și organizatori.

Pe lângă vizionarea celor mai noi documentare, membrii juriului au ocazia de a întâlni regizori și producători de film, de a dezbate probleme actuale împreună cu specialiști în domeniu, dar și cu alți adolescenți și de a trăi experiența unui festival internațional.

Membrii juriului sunt aleși în fiecare an pe baza unui eseu liber. Anul acesta, tema este ”Portret în viitor: Europa”. Mai multe detalii în secțiunea înscrie-te.

Login