Seară PechaKucha la #OWR12: despre istorie

În cadrul festivalului One World Romania, organizăm o nouă seară PechaKucha - o întâlnire în care 10 invitați au la dispoziție 6 minute și 40 de secunde pentru o prezentare. Tema din acest an este Istoria recentă și istoria reticentă - despre moduri de a privi istoria din alte perspective decât cele cu care am fost obișnuiți.

Evenimentul va avea loc în data de 15 martie, începând cu ora 17:30, la mezaninul Apollo111 (Strada Ion Brezoianu, nr. 23-25, în incinta Palatului Universul). Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate, așa că rezervă acum locul, prin eventbook: http://bit.ly/pechakucha_owr12.

Avem nevoie cunoașterea trecutului pentru a putea înțelege prezentul și a ne pregăti viitorul așa cum ne dorim: aceasta e tema centrală și miza acestei ediții a festivalului One World Romania - „30 de ani”. Istoria este unul din subiectele de școală de care ne dor cel mai tare, chiar dacă am scăpat demult de grija Bacalaureatului, de nevoia de a memora pe de rost anii în care s-au întâmplat evenimentele de referință din istorie.

Dar poate că tocmai acesta este una dinte motivele pentru care ne doare istoria. Am învățat nume și ani, dar nu ne-am întrebat cine a decis că sunt cu adevărat numele și anii cei mai relevanți. Am urmărit cu sufletul la gură războaie purtate de bărbați, dar nu ni s-a spus unde erau, între timp, femeile. Așa am ajuns să credem că nu putem avea influență asupra istoriei decât din anumite poziții. Dar poate că răspunsurile pe care le căutăm astăzi nu sunt la Ștefan cel Mare sau la Mircea cel Bătrân. Poate răspunsurile sunt la răzeși, la soțiile și copiii lor, la miile de oameni care nu au încăput în numărul limitat de pagini al manualelor de istorie.

Am invitat 10 oameni cu inițiativă care privesc trecutul cu alți ochi. Vrem să aflăm povești alternative despre cine și cum a influențat realitatea de azi, dar și să învățăm, împreună, din trecut într-un fel care să ne ajute să ne luăm prezentul în mâini.

PechaKucha (termenul japonez pentru „taclale”) este un format de prezentări în care se utilizează 20 de slide-uri, care rulează timp de 20 de secunde - așadar, întreaga prezentare durează 6 minute și 40 de secunde, un mijloc prin care aceasta devine concisă și rapidă și ajută evenimentele la care sunt programate mai multe prezentări succesive.

Login