Cameră, poveste şi emoţie. 6 întrebări despre Anina

Un interviu colectiv realizat de Dalesia Cozorici.

Au trecut câteva luni bune de la atelierul din Anina, Reşiţa, luni în care am avut timp să reflectăm şi să procesăm toate materialele şi informaţiile pe care le avem. Cu ajutorul lor, o parte a participațiilor atelierului (pasionaţi de film, fotografie şi scris) am reuşit să redăm o mică parte din experienţele fiecăruia, cât şi păreri sau gânduri retrospective ce s-au reaprins cu ajutorul întrebărilor.

Înainte de toate, adolescenţii mi-au vorbit despre pasiunile lor şi modul în care atelierul a venit în ajutor pentru a le oferi noi întrebări şi pentru a pune temeliile unor noi pasiuni sau a relua plăceri.

Macrina scrie de la vârsta de 15 ani şi a început să o facă pentru a-şi debloca gândurile. După atelier ar vrea să studieze antropologia, crede că atelierul i-a adus o deschidere şi mai mare spre oameni.

Andrei s-a apucat de fotografie acum doi ani, când un prieten a adus la şcoală un DSLR, de atunci au învăţat împreună să facă fotografii în drum spre casă. Spune că se inspira din fotografiile din Magnum, dar şi de Andre Kertesz sau Harry Gruyaert. După atelier, Andrei simte că şi-a amplificat dorinţa de a face film.

Octavia a început să deseneze din clasa a 2-a, însă a simţit că nu este pentru ea. Totuşi s-a reapucat de desen pe parcurs. După atelier a început să facă mai serios fotografie pe film şi să îndrăgească animaţiile, spunând că a început deja să producă primul ei film de animaţie.

Iuliana scrie tot de la vârsta de 15 ani din dorinţa de a pune cap la cap diferite sensuri, atelierul a făcut-o să înţeleagă faptul că unica formă de menţinere a unui oraş este cultura.

Care sunt primele cuvinte care îți vin în minte când te gândeşti la Anina?

Macrina Moldovan: Primele cuvinte care îmi vin în minte ar fi empatie, trecut și o privire prietenoasă.

Andrei Movileanu: Multe pisici!

Octavia Bortişcă: Mersul cu trenul, mi-am făcut un fel de pasiune din a merge cu trenul.

Iuliana Radu: Pulsație, dor, nemărginire, poezie vie, căldură.

Care a fost cel mai important aspect al atelierului pentru tine?

Macrina: Mi s-a părut să fie ocazia de a ne familiariza cu cercetarea de teren și să învățăm să empatizăm cu comunitatea pe care am vrea să o descoperim, să o înțelegem și să o privim.

Andrei: Să te descoperi pe tine însuți.

Octavia: A fost acela de a redescoperi un fost oraș minier care a însemnat odată ceva pentru ţara noastră, iar acum, pare într-un proces de degradare, dar are o grămada de poveşti.

Iuliana: Scopul a fost devoalarea unei comunități vulnerabile, despre care, odată ce devenim conștienți, putem vorbi mai departe, o comunitate pe care o putem face cunoscută prin mijloacele individuale de expresie, cultivate și în cadrul workshop-ului.

Cu ce ai rămas din experiența asta?

Macrina: Pot spune că te întâlnești cu situații în care trebuie să îți folosești anumite skill-uri pe care nu știai că le ai până atunci, şi îți dai seama de faptul că experiența dintr-un atelier de genul ăsta te ajută enorm de mult. Poți găsi mult mai multe legături decât ai fi putut crede la prima vedere cu absolut oricine. În plus am învățat și cum se lucrează cu formate audio-video.

Andrei: Am descoperit oameni incredibili de drăguți, care m-au ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă Anina.

Octavia: Aş putea să fac o glumă despre cum am rămas cu un tricou pe care mi l-am cumpărat de acolo, dar am să mă abțin, dar pot spune că de atunci, îmi doresc foarte tare să fac şi eu fotografie pe film, şi în plus am ceva mai multa încredere in desenele mele.

Iuliana: Am primit prin proiecțiile unor documentare, prin discuții non formale și relatări ale adeziunii fiecărui participant la universul cinematografiei, confirmarea faptului că filmul este cel mai bun liant al realităților din capul meu: să creez și să refulez.

Dacă ar trebui să alegi o activitate dragă ţie din cadrul atelierului, ce ai alege?

Macrina: Cea mai interesantă activitate mi s-au părut interviurile cu oamenii din Anina, deși "interviuri" sună cam impersonal și nu mi s-a părut deloc să fi fost așa. Era o atmosferă deschisă și prietenoasă.

Andrei: Cele mai interesante activităţi au fost plimbările prin oraș, vorbind cu oamenii și fotografiindu-i.

Octavia: Nu cred că aş putea face o ierarhizare a activităţilor, dar mi-au plăcut momentele în care vorbeam cu oamenii de acolo şi aflat tot soiul de poveşti, iar de regulă, discuţiile pare le purtam se încheiau cu un Polaroid. De altfel, toate ieşirile în oraş care apăreau într-un mod spontan (ultima zi în Anina, prima zi în Steindorf).

Iuliana: A fost experienţa lucrului pe peliculă, ce m-a făcut să chestionez mizele fotografiei analogice, alături de restul manifestărilor artistice (instalație, montaj, fotografie).

Majoritatea oamenilor asociază un fost oraş minier cu abandon şi ruină... tu ce crezi?

Macrina: Eu zic că atâta timp cât sunt oameni care să spună poveștile oraşului mai departe, oraşul încă nu e mort.

Andrei: Eu sunt dintr-un oraş mic, cu puţine lucruri de făcut, dar sunt unele persoane care încearcă să facă acest oraş mai "viu" şi cred că se asemănă cu Anina din punctul acesta de vedere.

Octavia: Cred că ideal ar fi să-l viziteze ca să se convingă că mereu vor exista elemente care vor menţine oraşul. Şi nu contează cât de greu va ajunge acolo şi cât de lung va fi drumul pentru că merită fiecare moment în care ai depus efort pentru asta.

Iuliana: În inima unui oraș minier, toate reverberează cu o violență evidentă, acolo, simțirea e catalizată de o conștiință ageră și lucidă, probată la fiecare vicisitudine, acolo, trăirea oamenilor e grăitoare și de netăgăduit.

Ce părere ai despre One World Romania şi ce ţi-a oferit prin acest atelier?

Macrina: Cred că era și este încă mare nevoie în România. Filmele documentare pot să deschidă mintea și ochii multor oameni, așa că în orașe mici, ca Anina de exemplu. Schimbarea vine în pași mici, așa că probabil e important să pornim de la comunitățile mai mici, treptat.

Andrei: OWR mi-a oferit o șansă prin tabăra asta să mă descopăr pe mine însumi, să descopăr alți oameni şi locuri.

Octavia: Ceea ce îmi place mie la OWR e că implica foarte mult adolescenți în activitățile organizate de ei. Mi se pare fascinant să reușești să aduci în şcoli o formă de educație alternativă,  coordonată chiar de liceeni după placul lor.

Iuliana: One World Romania coagulează remarcabil preocuparea tinerilor pentru explorare antropologică și pentru problema unor comunități izolate, militând pentru reconfigurarea sentimentului de apartenență, al integrității civice.

Login