Jurnal de proiecție: luna.doc#5 la Tulcea

Un articol de Iuliana-Alexandra Radu.

Am intrat și ieșit din amfiteatrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” într-o atmosferă de double feature, cu deosebirea că în clădire erau cursuri și ne-am rulat pe scaunele cinematecii improvizate din nevoia de a ne comprima în coordonatele unei săli mici, dar care s-a deschis lumii odată cu Intrarea unui tren în gară (Copel Moscu, 1988).

Deși nu eram în Târgu Neamț, ci-n Tulcea, am recompus pe filonul narativ insolitul gării noastre, de o arhitectură notorie printre localnici, unicul loc care ne conecta strămoșii (n-aș greși referindu-mă chiar la bunici) cu cele din afara orașului, precum în Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian. Am participat la un eveniment care coagula necesitatea unor filme de non-ficțiune ca intermediar între întâmplările din realitatea cotidiană și convențiile cinemaului, prin intermediul documentaristicii românești de secol XX, cu un calup de scurtmetraje ale Studioului „Alexandru Sahia”. Selecția filmelor viza reprezentarea realității comunismului în trăinicia-i covârșitoare, de bune decenii, și, predilect, adolescența trăită ardent, în cataliză, cu zbucium.

Adolescența noastră nu e radical diferită de cea de atunci, am tras concluzia; nevoia de integrare în mediul social primează, timp în care structurile cu care am crescut, clișeele de gen, convențiile stereotipare sunt greu de combătut. Filmul a întărit convingerea comună  că lipsa de respect e înrădăcinată în faptul că sunt și adulți ce nu vin în sprijinul nostru și al nevoilor pe care le întâmpinăm ori, simplu, că în ochii lor nu suntem copți și trebuie să ne găsim singuri un rost al lucrurilor.

Așa cum netul nu te va ajuta să-ți pui singur o patologie, sunt lucruri ce nu pot fi diagnosticate pe filiera asta, ci cu care se vor lua la trântă și părinții tăi, cu acribie, pe care le vei cauteriza și care vor fermenta domol, fără o finalitate imediată, în creierul tău frumos de adolescent. Problematizarea mișcării feministe a fost inevitabilă: am regăsit modele remarcabile în fetele ce urmau cursurile Liceului Agricol din Târgu Neamț (Pe malul Ozanei, 1984), contrabalansând muncile casnice cu turul de forță de tractoristă. Pe acestea le-am contrastat cu probleme de fundament ale adolescentelor de astăzi, de gravitate incontestabilă.

Prin identificarea unor probleme ale realității, gândirea critică le poate neutraliza și poate conduce la transformarea mentalităților. Ținta filmului documentar e, astfel, responsabilizarea, înțelegerea esențială a unor carențe din fondul  percepției individului, propagate în timp și  fără discernământ. Fie vorba despre adolescenți ori o altă categorie socială vulnerabilă, dinamica relațiilor interumane trebuie menținută într-un echilibru, care poate fi atins doar prin implicare asumată și, în definitiv, acceptarea contrastelor.

În completarea acestui sumar al discuției, mai curând observațional, am spicuit, dintre testimonialele participanților, pe cele care au incitat la reflecție încă din sală și au surprins prin franchețea lor.

Imagine din „Pe malul Ozanei”, de Copel Moscu.

„Fiecare proiecție m-a făcut să reflectez asupra a ceea ce înseamnă să fii tânăr în ziua de azi și ceea ce însemna atunci. Acum avem și libertatea cuvântului scris, suntem lăsați să ne dezvăluim ideile și adevărata personalitate.”  - Raluca

 „Unii adolescenți așa gândesc: de ce să-i arăt eu înțelegere doamnei din autobuz, dacă a stat o viață în picioare, oare nu poate și acum?” - Cătălin

„Nu e tocmai ușor să faci demarcația dintre ceea ce poți cerceta singur, prin mijloace (im)proprii, vezi Google, și ceea ce trebuie să-ți fie făcut cunoscut de un părinte.”- Ada

„Consider că această proiecție de film a pus în balanță viziunea regizorului și faptele din trecut ce caracterizează vârsta adolescenței. Astfel, spectatorul e introdus în vremurile de altădată și totodată face o paralelă între aceasta și adolescența din prezent.” - Elena

„Nu-s de părere că educația sexuală (în școli) ar trebui să fie condiționată de tăria de caracter a fiecăruia. Târziu, vei afla despre toate și-ți va fi mai puțin ok decât să le fi știut din timp, deci care-i miza, a-ți dezintegra proiectul propriei vieți ? Poate acel om «slab de  înger» va înțelege că educația sexuală nu e o rușine, dacă-i e făcut cunoscut riguros subiectul. Nu mergem orbește și, sper eu, această atitudine apatică față de ceea ce ne înconjoară, moștenită din perioada comunistă, se va domoli, presupunând că nu regresăm.” - Georgiana

„Și dacă ei au ales să se îmbrace așa de fancy în film, ce-i rău? Uneori și nouă ne e îngrădită libertatea să ne afișăm întocmai cum ne-o dorim.” – comentariu colectiv al participanților

Login