„Hai la club!”: cu și despre coordonatorii cluburilor de film

Un interviu colectiv realizat de Dalesia Cozorici.

În spatele unui club de film coordonat un licean, se ascunde multă muncă şi răbdare, aşa cum ei au constatat chiar și aceștia. De aici a pornit şi curiozitatea noastră privind primii paşi a coordonatorilor în propriile cluburi şi reacţiile primite pe parcurs.

Îţi mai aminteşti prima proiecţie a clubului pe care îl coordonezi? Cum a fost, ce film documentar ați ales?

Mădălina Mărgeanu (Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”, clasa a XI-a): Prima proiecție a clubului de film pe care-l coordonez din Drobeta Turnu Severin a fost „Turnul”, în regia lui Keith Maitland. Atât pentru mine, cât și pentru elevii care au venit a fost o premieră. Proiecția a fost o reușită, a venit o mulțime de elevi care au fost însoțiți de câțiva profesori. Spectatorii au fost foarte dinamici, nu mă așteptam ca numărul să fie atât de mare. O altă premieră pentru mine a fost venirea televiziunii la eveniment, a trebuit să dau un interviu, fiind pentru prima dată când am vorbit la televiziune, nu am avut un discurs ideal.

Ariana Mertoiu (Colegiul Naţional „Unirea”, clasa a XI-a):  Prima proiecție din școala mea a fost cea a filmului „Lumea văzută de Ion B”. Îmi amintesc ca eram în clasa a noua, iar proiecția era destinată reprezentanților din Consiliul Elevilor. Era prezentată de către două tinere pe care am început să le îndrăgesc încă din prima clipa. După proiecție am participat la un atelier de realizat colaje. Iar la final, când Ioana Brăilescu a venit cu propunerea cea mare: „-Aţi vrea să înființăm un club de film documentar și in liceul vostru? E cineva interesat?” am știut că era pentru mine.

Adeline Sandu (Colegiul Naţional „Mihai Viteazu”, a XII-a): Da, prima proiecţie a fost „ O capră pentru un vot”. Mi-o voi aminti cu siguranţă deoarece s-a dovedit a fi destul de diferită faţă de aşteptările mele inițiale. Am învăţat că afişele şi anunţurile în clase nu sunt suficiente pentru a trezi interesul colegilor, motiv pentru care prezenţa a fost destul de demoralizatoare pe moment. Privind în urmă însă a fost o proiecţie reuşită între prieteni în care sala de festivităţi a liceului a devenit un loc mai prietenos căpătând rolul unui cinema improvizat în spatele panoului videoproiectorului. Chiar şi un eveniment mic poate avea un impact puternic şi eu cred  că asta s-a simţit atunci.

A fost dificil să convingi elevii să participe la proiecţii, pe de o parte, dar și, pe de alta, să-i convingi pe profesori să susţină clubul? Cât de des reuşeşti să organizezi o proiecţie şi cum ajungi să alegi documentarul?

Mădălina: Da, este foarte dificil să conving elevii să participe la proiecții, mai ales că proiecțiile sunt ținute după cursuri. Din fericire, am avut mulți profesori care au susținut clubul de film, profesori care au participat la proiecții și au încercat, alături de mine, să-i convingă pe colegii mei de liceu să vină. Organizez proiecții, în cel mai bun caz, o dată pe lună. Documentarele sunt alese în funcție de trailer-ul și descrierea pe care o au, cu cât sunt mai interesante, cu atât au șanse mai mari să fie proiectate.

Ariana: Cu toate că da, e dificil să îi convingi pe colegi că un film documentar este altceva decât cu au fost ei obișnuiți și proiecțiile nu sunt doar un prilej de a scapă de o oră, iar profesorii nu sunt întotdeauna încântați să își cedeze ora pentru o astfel de activitate, m-am bucurat mereu de sprijinul doamnei diriginte care m-a ajutat mult atât în alegerea filmelor cât și in organizare. Am avut și proiecții la care au participat doar 5 colegi dar și proiecții unde sala a fost plină și am avut un feedback pozitiv. În general aleg filme care m-au impresionat la nivel personal și care cred că se pretează zilei, publicului și contextului respectiv.

Adeline: La început pare destul de dificil, dar dacă nu te laşi bătut uşor există metode diferite în funcţie de liceu desigur cu care poţi stârni interesul elevilor.  Găsirea unui profesor care să creadă în ceea ce faci a fost foarte importantă pentru mine. Mi-am dorit ca proiecţiile să nu arate ca bine cunoscutele  prezentări la care participi doar pentru a lipsi de altă oră sau pentru că nu poţi pleca, iar prezenţa unui profesor nu implică o obligativitate dacă alegi o persoană cu care poţi comunica productiv. Dacă există un alt club de film, o colaborare poate fi benefică de ambele părţi. Atât timp cât ţie îţi plac filmele documentare pe care le prezinţi singurul lucru pe care trebuie să îl faci e să convingi şi pe altcineva (un profesor de care îţi place sau o gaşcă de prieteni). Asta nu e dificil, atâta timp cât ai răbdare.

Care a fost documentarul care a stârnit cel mai mult interes? Și care a fost feedback-ul care te-a impresionat cel mai puternic?

Mădălina: Documentarul “Turnul”, pe care l-am menționat mai sus, a fost cel care a stârnit cel mai puternic interesul oamenilor. Publicul a fost atât de captivat de acțiunea documentarului încât lumea nu și-a verificat telefoanele deloc și au păstrat liniștea în sală. Liniște. La sfârșitul proiecției am moderat, eu și Petra Dobruska, discuții foarte interesante referitoare la film. M-am bucurat că le-a plăcut, mai mult decât atât, mi-au cerut să mai fac și alte proiecții.

Ariana: Cred ca cel mai mult a impresionat „White Rage” unde am avut două activități, atat înainte cât și după film. Am avut un feedback pozitiv atât din partea colegilor cât și din partea profesorilor. Cred ca cel mai bun feedback pe care l-am avut a fost din partea profesorilor la filmul „România -4 patrii”, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației care a început cu întrebarea: “ce înseamnă patriotismul pentru voi?” întrucât ziua educației este destinată atât elevilor cât și a profesorilor, am solicitat răspunsuri din ambele părți. Feedback-ul cel mai puternic a venit din partea profesoarei de latină, ce mi-a spus că e fericita să constante că sunt atat de mulți elevi interesați de astfel de activități în liceul nostru.  

Adeline: Documentarul a fost „Varză, cartofi şi alţi demoni” deoarece l-am avut invitat chiar pe regizorul filmului, Şerban Georgescu. Mie mi-a plăcut foarte mult modul în care este prezentat subiectul, învăluit în umor,iar acest lucru a fost apreciat şi de colegii mei. Discuţia de după film a fost și mai interesantă deoarece am avut ocazia de a ne găsi răspunsuri la întrebări chiar de la “sursă”.  Înainte de proiecţie, un coleg de la altă clasă care trecea pe hol m-a întrebat ce se întâmplă şi deşi a părut destul de nesatisfăcut de răspunsul meu, a ales să rămână. După proiecţie l-am văzut într-un grup de elevi care mai rămăseseră să vorbească cu invitatul nostru şi asta m-a impresionat cel mai tare: puterea de a oferi o altă viziune asupra filmelor documentare.

Crezi că filmul documentar poate lua forma unei metode alternative de învăţare?

Mădălina: Da. Susțin acest lucru deoarece, datorita imaginilor proiectate, dar și a informațiilor bine alese şi nu unele „de umplutură”, ca în unele manuale școlare, acesta va capta mai mult atenția elevilor. Pe lângă acest aspect, mergând pe principiul că „învățăm din greșeli”, documentarele sunt cea mai bună metodă, după părerea mea, de a le arăta elevilor acțiunile negative, cât și pozitive ale trecutului.

Ariana: Cred că e o metodă bună de învățare pentru că oferă exemple și este mult mai ușor de digerat decât o lecție stufoasă care de obicei nu stârnește interesul.

Adeline: Filmul poate rupe „bariera” dintre noi şi informaţie, facilitând accesul la acestea. Cred că această metodă poate dinamiza procesul de învăţare şi chiar avem nevoie de asta. Este cea mai apropiată cale spre accesul la o experienţă reală din care poţi trage singur concluziile.

Fotografie din timpul unei proiecții a cineclubului organizat de Mădălina, în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Ştefan Odobleja”.

Înscrierile pentru coordonatorii de cluburi de film One World Romania la Școală continuă până la data de 1 februarie. Pentru detalii, accesează pagina de Noutăți: https://goo.gl/PJe61z

Login