Primul club de film OWR

Primul club de film OWR

A merge la film poate fi un hobby, o relaxare, o activitate de socializare sau documentare. A avea un club de film e toate cele mai de sus, îmbinate cu un spirit de organizare. One World Romania la Școală aduce din această toamnă proiectul Cluburi de Film documentar în mai multe licee din București și din țară.

Vineri, 16 octombrie 2015, vom deschide Cluburile de Film documentar cu o proiecție în Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. Filmul proiectat va fi documentarul Afară al regizorului Andrei Schwartz, stabilit în Germania și care este într-o vizită în țară. Regizorul va participa la proiecție, care va fi urmată de o discuție cu acesta. Afară este un film despre vinovăție și conștiință, despre un om care ajunge in penitenciarul Rahova și care încearcă să-și găsească locul într-o lume care nu-l vrea și pe care n-o mai recunoaște. Filmul este și o dovadă a practicilor documentariste a căror proces se poate întinde pe parcursul mai multor ani, chiar zeci. Cinematografia românească nu cunoaște un alt documentar longitudinal extins pe o durată comparabilă cu cea a proiectului lui Andrei Schwartz. Cluburile de film sunt activități extra-curriculare organizate de elevi pentru elevi. One World Romania la Școală propune o videotecă de filme documentare cu informații suplimentare pentru fiecare film și acordă asistență în organizarea cluburilor de film. La proiecția dedicată în exclusivitate elevilor și cadrelor didactice din Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” va fi prezent regizorul Andrei Schwartz, precum și Ana Alexandra Blidaru, vice-președinte al Asociației One World Romania și director executiv al festivalului. În perioada următoare, vom inaugura cluburi de film documentar în mai multe licee.

Login