Despre filmul ”Afară”

René Kubášek

Cred foarte tare în super-puterea oamenilor de a transmite mai departe povești. Și mai cred și că adevărul următoarelor generații este format din toate poveștile pe care noi le strângem înaintea lor - destul de tare, huh? În marea enciclopedie a lumii trebuie să existe pe undeva răspunsul la întrebarea asta, ascuns bine, dar până atunci o să-mi caut singură soluția la o întrebare care mă sâcâie de vinerea trecută, când am deschis clubul de film documentar cu "Afară", de Andrei Schwartz: cum se sortează poveștile pe care le servim ca adevăr suprem celor de după?

Așa cum o văd eu, selecția asta are puterea de a trimite mai departe povești pentru tot restul universului, sau le astupă într-un vid ciudat de unde n-o să le mai caute, probabil, nimeni; trebuie să fie o responsabilitate imensă această triere, în știrile care sunt repetate obsesiv la ora 5 sau poveștile din cutia cu poze pe film din apartamentul bunicii, încărcat de lucruri pe care nu le înțelegi.

Habar nu am cum își sortează Andrei Schwartz poveștile. Cumva s-a gândit că ar fi tare să știe și ceilalți despre Gabi: Gabi pușcăriașul, Gabi ucigașul, Gabi evreul, Gabi cel care-și acceptă sentința, Gabi cel care rabdă. E o poveste atipică pentru că vorbește despre omor, minciună și relații instabile, practic top trei lucruri de care am fost învățată când eram mică să mă feresc. Dar e important ca ceilalți să știe, pentru că povestea asta pe care Andrei a ținut așa de tare s-o dea mai departe este despre împăcare și despre bunătate (n-ai fi zis, nu?) și până la urmă habar n-am dacă are sens să mai sapi după adevărul suprem, pentru că documentarul ăsta îți spune tare și răspicat că nu există așa ceva și dacă nu te prinzi e vina ta, strici tot puzzle-ul.

E o poveste pe care ai vrea s-o spui copiilor tăi când te faci mare? Andrei și-a prezentat deja fata deținuților de la Rahova, pe când ea avea cinci ani și somnul cu capul pe rapoartele condamnaților părea o idee bună. După proiecție am stat vreo trei ore să mă minunez la cei zece ani de povești pe care Andrei a simțit că este absolut necesar să le dea mai departe, o parte prin documentar și o parte la discuții cu pateuri ieftine cu brânză și schimbări bruște de vreme.

Tu l-ai ierta pe Gabi? Mă simt de parcă aș putea să mă împrietenesc cu Gabi. E absurd, știu, pentru că nu-l cunosc și pentru că a omorât doi oameni și n-are a face o fată dintr-un cartier bun din București cu un fost condamnat pe viață. Dar pe principiul foilor de ceapă, mi-e foarte greu să cred că povestea spusă de Andrei este despre un om cu totul și cu totul rău. Altfel n-ar mai fi fost atât de valoroasă experiența.

 

 

 

 

Login