Interviu cu regizorul Ivo Bystřičan: ”documentarul este o metodă minunată de educație”

Regizorul ceh Ivo Bystřičan a venit de mai multe ori în România în ultimii ani, ca invitat al festivalului One World Romania, dar și în cadrul proiectului educațional. El a fost unul din invitații primei ediții luna.doc. Cu această ocazie, a discutat diverse teme cu elevii din liceele bucureștene. Ivo spune despre România că este ”țara sincerității și a curajului”, iar despre adolescenți, că au abilitatea de a identifica valorile care contează și de a lupta pentru ele.

Tu ai fost în România de mai multe ori. Cum ți se pare ca țară?

Pentru mine, România este ţara în care se gândeşte, în care lucrurile se iau în serios, în care nu se spun vorbe în vânt. Este ţara sincerităţii şi a curajului. Pentru mine, România este o pasiune şi e o ţară în care nu voi înceta să revin. E o nebunie şi, în acelaşi timp, e foarte serioasă. Admir energia care izvorăşte din contradicţiile principale. Caracterul necruţător şi o anumită seriozitate mi se par evidente chiar şi noaptea, în baruri, iar sub suprafaţă se rezolvă lucruri serioase, nu e loc de poză, ignoranţă şi prefăcătorie. În acelaşi timp, nici nu te plictiseşti de moarte. Dimpotrivă, există o anumită pasiune în toate acestea. Ceea ce poate lipseşte în România e determinarea. Puterea de a decide.

Cum ți se pare publicul de film documentar din București, în comparație cu cel din Cehia? Există diferențe între publicul tânăr, format din adolescenți și cel adult, cu mai multă experiență în vizionarea de filme documentare?

Nu pot compara publicul dintr-o ţară cu publicul din altă ţară. Fiecare cinematograf şi fiecare proiecţie e altfel, iar în timpul filmului apare întotdeauna o energie unică. Nu ştiu care e diferenţa între publicul ceh şi cel român sau orice alt public. În cinematograf se face un cocteil de personalităţi, convingeri, aşteptări care explodează apoi în reflecţii, întrebări, observaţii sau, şi mai interesant, într-o lipsă de comprehensiune. Cred că spectatorii tineri, dacă aş face o comparaţie cu generaţia mea, au mai mult curaj, observă mai mult de unii singuri, sunt conştienţi de propriile păreri şi nu ezită să le împărtăşească. Din acest punct de vedere, după părerea mea, românii şi cehii sunt la fel. Mi-aş dori ca profesorii şi familia să-i încurajeze mai mult pe cei tineri în această direcţie.

Cum a fost primit filmul Autostrada în liceele în care a fost proiectat?

Unii au urmărit cu atenţie, alţii pe jumătate, unii au adormit, alţii au vorbit cu colegul sau cu colega – despre film sau despre altceva. Mi-a plăcut că elevii şi-au exprimat părerile imediat. Nu au întrebat nici cum a apărut filmul, cum am căutat sau cum am găsit protagoniştii, cum am ales ce va fi şi ce nu va fi în film. Au început să vorbească direct despre ceea ce credeau. Şi asta mi-a plăcut foarte mult. Realizatorul de filme nu e un profesor, iar publicul nu e format din elevi. Elevii prezenţi la proiecţii ştiau acest lucru şi s-au comportat ca atare. Părerile lor erau la fel de importante ca părerea mea, iar pentru ei, acest lucru venea automat. Sunt convins că acesta este modul în care se percepe o operă de artă. Nu artistul este autoritatea care deţine adevărul, opera însăşi are autoritate, dacă e reuşită. Şi apoi conduce la discuţii în care cu toţii sunt autentici.

În ce măsură este relevant subiectul filmului tău pentru adolescenții care l-au vizionat?

Pentru că filmul meu este mai ales despre prostie, aroganţă şi ignoranţă, e un film potrivit pentru orice vârstă, şi pentru adolescenţi. E vorba doar de cum am distrus unul dintre lucrurile cele mai de preţ pe care le avem şi de cum ne prefacem că suntem întruparea bunului simţ şi a raţiunii. Poate că tocmai adolescenţii înţeleg cel mai bine această ipocrizie socială care ne permite să distrugem valorile pe care, de altfel, le declarăm cu somptuozitate. La urma urmei, cred că orice film e potrivit pentru adolescenţi. Dacă nu, înseamnă că impune publicului pretenţiile pe care ar trebui să şi le impună lui însuşi, iar un astfel de film e nedrept.

Ai discutat cu elevii despre situații similar din România? Au existat semne de implicare a lor în societatea civilă?

Era evident că elevii ştiau ce abuzuri au loc împotriva interesului public în România. În film au găsit anumite principii pe care le identificaseră în jurul lor. Am observat în cadrul discuţiilor că până şi elevii şi elevele foarte tineri sunt angajaţi social şi sunt capabili ca prin propria experienţă, fie ea şi scurtă, se pot raporta la modul în care funcţionează statul şi societatea civilă. Mi s-a părut, de asemenea, că nu vor doar să înjure, ci vor să facă parte din schimbare şi să lupte pentru ea.

Care crezi că e misiunea documentaristului?

Regizorul de film documentar are o mare responsabilitate. În primul rând e responsabil pentru veridicitate şi trebuie să facă efortul de a pătrunde adânc în fenomene, de a înţelege consecinţele lor şi de a le prezenta. Nu e responsabil, însă, de modul în care este perceput filmul şi de ceea ce trezeşte acesta în oameni. Spectatorii sunt influenţaţi de foarte mulţi factori pe care regizorul nu îi controlează. Un film poate fi primit în diferite moduri, iar documentarul care trezeşte publicul către acţiune socială este un fel de concepţie.

Realizatorii de filme documentare sunt responsabili doar cu informarea sau ar trebui să motiveze oamenii să se implice social?

Chiar şi actul de a informa în sine e problematic. Să transpui informaţia în film este lucrul cel mai puţin interesant pe care îl poţi face. Pentru aşa ceva e mai bun un articol de ziar. Filmul îţi permite să faci mult mai mult, să te desfăşori pe mai multe niveluri ale spaţiului şi timpului, să separi sunetul şi imaginea, să sugerezi anumite lucruri folosind diferite metode rafinate. Fiecare documentar este un film experimental în care producătorul se străduieşte în felul lui să spună ceva esenţial despre lumea din jur şi caută metode în care să facă acest lucru. Pentru asta răspunde faţă de el însuşi. La fel cum spectatorul răspunde de modul în care de uită la film.

Cum pot filmele documentare să contribuie la educație, în comparație cu alte produse media la care sunt expuși tinerii?

Filmul e o artă dramatică, prin urmare trezeşte emoţii puternice. Atât filmul documentar, cât şi filmul jucat de actori. Se lucrează, în cel mai bun caz, atunci când te eliberezi de simplul caracter informaţional, cu simboluri, citate, metafore, toate acestea într-un timp foarte scurt. Imaginea şi montajul îţi permit acest lucru. Filmul aduce laolaltă mediu, relaţii, dialoguri, situaţii, reflexii.

E o mare bogăţie. Şi dacă ne gândim la modul în care, într-un timp foarte scurt, filmul povesteşte despre noi şi despre lume, ne dăm seama că e o metodă minunată de educaţie prin discuţii comune şi dialog.

 

Login