Asta mai bine o ținem secret

Cu ocazia celei de-a patra ediții luna.doc , o lună de filme documentare în licee, care în 2017 a avut ca temă universul persoanelor în vârstă și cum îți modifică sau nu îmbătrânirea stilul de viață, One World Romania la Școală demarează o serie de articole cu și despre bunici din România. 

 La o discuție cu elevi, mi-am adus aminte de bunica – mama tatălui meu, babička Květa. Bunica cu care de când eram mică mă întoarceam mereu în timp si prin ale cărei povești, am început să fac cunoștiință cu secolul XX, așa cum l-a parcurs ea.

Ținând o monedă veche în mână și cu ochii strălucind ca ai unui copil mic, îmi povestea cum s-a întâlnit în parc cu primul președinte al Cehoslovaciei, Tomáš Garrigue Masaryk, numit ,,tăticul nostru’’, care i-a dat cinci coroane, aplecându-se de pe cal. Bunica mea a trăit toți președinții, ziceam mândră la școală.

Îmi povestea mult despre al doilea război mondial, despre atentatul asupra lui Reinhard Heydrich, protectorul Bohemiei și al Moraviei, pe care l-a văzut în spital și mi s-a părut aproape eroic oricând zicea că a tras o perdea în spatele căreia era corpul lui ca să se asigure că este el și că e mort. Îmi povestea cum, după moartea lui, trupele SS omorau oameni de rând. Vorbea despre munci forțate în Germania și despre cupluri care s-au format acolo – de altfel, și unchiul meu Rudla cu soția sa. Îmi povestea despre venirea comuniștilor, naționalizarea casei noastre.

Într-o zi, m-a rugat să arunc lucruri care au fost la ea. Pe podea, am găsit doar produse fabricate în anii 67/68 – foarte, foarte multe. A început să-mi povestească despre invazia rușilor. Produsele găsite pe podea au fost provizii făcute de ea și de mama ei, așteptând al treilea război ,,în timp ce tatăl tău alerga pe străzi și dădea cu pietre în tancuri, era și el adolescent’’. Nu vorbea prea mult despre bunicul meu, dar mai strecura câte o poveste despre domnii gentlemani, ăștia interbelici care o duceau la operă și la o cafea după spectacol. Înainte să se căsătorească.

Și, totusi, una dintre poveștile ei legate de bunicul meu mi-a rămas în cap de când eram mică. Povestea cum a făcut clandestin școala de șoferi în anii cinzeci, ,,femeile nu prea conduceau pe vremea aia’’, îmi amintea. Când a ajuns victorioasă cu permisul obținut acasă, bunicul, a doua zi, a vândut mașina și de atunci nu a mai cumpărat niciodată alta. O percepeam drept cea mai mare nedreptate, ea o lua cu nonșalanță.

,,Lucrurile în viață se schimbă repede, ce e important azi mâine poate sa dispară ca aburii de deasupra oalei.’’, zicea. Cu babička Květa am o singură poză, dar o grămadă de povești în cap! Ca aia cu primul ei costum de baie! Dar asta mai bine o ținem secret, ce zici, babi!

Login