Șerban Georgescu despre „Varză, cartofi și alți demoni”

Varză, cartofi și alți demoni este un documentar regizat de Șerban Georgescu. Acesta își cumpără niște hectare în Lungulețu, satul din țară cu cea mai mare producție de varză și cartofi, ai cărui localnici ies mereu în pierderi masive în perioada vânzărilor.
Andrei Martalog, elev și membru de club de film documentar al Liceului George Călinescu, București, a moderat un interviu cu regizorul Șerban pentru a afla mai multe despre motivația acestuia și procesul de realizare al filmului.

Cum ați descoperit satul Lungulețu?

M-au atras numerele astea mari, un sat cu 1000 de tractoare care produc sute de tone de mii de varză, deci 10% din varza și cartofii României, un sat din care oamenii nu au plecat. Într-o zi am oprit, nu am aflat încă răspunsul la întrebarea de ce sunt ei așa de diferiți față de ceilalți, dar așa a pornit ideea filmului. E interesant, nu? Multă varză, mulți cartofi, oameni determinați, iar rezultatul dramatic. Unde e problema?

Mă interesa să găsesc personaje care să poată să fie reprezentative pentru diferite eșantioane din sat, așa cum sunt cele patru.

Adică e George, țăranul cool care și-a dat seama că munca asta în zadar nu duce prea departe. E Nelu, zilierul, care reprezintă acea parte din sat de oameni care nu au teren, deci care sunt obligați să lucreze la ceilalți. E Vrabie care reprezintă majoritatea, cei cu două, trei hectare și Nelu, pește, cel cu multe hectare care reprezintă și el un mic procent.

După aia, povestea oarecum se leagă. Se învinovățesc, în același timp sunt prieteni, nu e nimeni dușman și dușmănos. Ca să îi leg pe ei patru, am decis să mă vâr și pe mine, fiindcă mi se părea foarte important să spun o poveste despre muncă, simțind munca asta. De asta am ales să iau un hectar de teren, să muncesc cot la cot cu ei, că poate e chiar distractivă munca asta și nu e greu și nu mai valorifici prețul acela al muncii tale, nu îl mai consideri ca fiind un adaos comercial, deci poți să îl scoți și de aici începe drama.

Care era reacția sătenilor când vedeau camera?

În primul rând, am stat foarte multe zile plimbându-mă, vorbind. S-au obișnuit cu mine. Știau că sunt băiatul ăla care vine și face el un film. Când porneam camera să surprindem acel lucru foarte ofertant și vizual, lumea se uită la cameră, mai făcea și cu mâna, știau că ne filmează acum. 

Ați păstrat legătura cu ei după finalizarea filmului?

Da, evident, nu aș putea să o mai rup după atât timp. Suntem prieteni. Mai ales Nelu Pește mă sună din când în când. El e un tip care se implică emoțional în multe probleme și când sunt în București mișcări sociale cum a fost cea din Piața Victoriei, mă sună să dezbatem tot timpul. E amuzant.

Cum credeți că se vede România prin ochii documentarului?

Eu sunt foarte mândru că, mergând la Leipzig, Bruxelles, Kiev, au remarcat foarte mulți că limbajul nu e unul tipic românesc. Deci cred că prin ochii acestui film, România se vede puțin altfel, capabilă să își articuleze problemele, cu oameni muncitori, oameni care înțeleg ce se întâmplă. Ca o țară în care oamenii nu stau și așteaptă cu mâna încrucișată, problema eternă mioritică ,,lasă că om vedea noi’’.

S-a văzut bine, din remarcile pe care le-am primit. 

Credeți că oamenii din Lungulețu s-au schimbat după această experiență?

Am vorbit cu ei după un timp și își explicau unul altuia ce e un documenatar. Băi, Nea’ Șerban nu vine aici cum vezi tu la știre. Au început să se uite la filme documentare, pentru mine a fost extraordinar. Oamenii au fost curioși, pentru că și-au dat seama că pot deveni o voce, că se pot exprima. Îmi spuneau ce filme au văzut, cereau recomandări, spuneam ,,uite, pe TVR1, mâine e chestia asta’’. Oamenii au nevoie să li se confirme că au un rol și asta le-a plăcut și sper ca asta să îi ajute. Ei ne hrănesc pe noi, asta trebuie să înțelegem. Dacă ei n-ar mai munci …

 

Puteți viziona trailerul filmului aici.

(Andrei Martalog)

Login